Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep serile romantice cu folkişti şi Cupidoni

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 februarie 2008 ·

FESTIVAL CU INIMIOARE ● "M-a fåcut mama oltean şi puţin american"

Toată floarea (de colţ) a folkului românesc se adună la Craiova. Ultimii romantici ai muzicii şi-au dat întâlnire la Festivalul Îndrăgostiţilor, unde timp de două săptămâni vor fi "sufletul" serilor romantice.

FESTIVAL CU INIMIOARE ● "M-a fåcut mama oltean şi puţin american"

Toată floarea (de colţ) a folkului românesc se adună la Craiova. Ultimii romantici ai muzicii şi-au dat întâlnire la Festivalul Îndrăgostiţilor, unde timp de două săptămâni vor fi "sufletul" serilor romantice.

S-a dat startul celei de-a doua ediţii a Festivalului Îndrăgostiţilor, care se desfăşoară la Craiova în perioada 1-14 februarie. Pe parcursul celor două săptămâni se va organiza câte o seară romantică ce va include spectacole de muzică şi poezie susţinute în cluburi de cunoscuţi interpreţi şi actori.

MAREA MIŞCARE. Dacă până acum folkiştii şi-au "împărţit" recitalurile şi festivalurile, de data aceasta putem vorbi despre o "repetiţie" înainte de Folk You!, căci numai la malul mării s-a mai întâmplat să răspundă "prezent" toţi trubadurii moderni. De data aceasta, Ducu Bertzi a reuşit să adune toată breasla. Aşadar, vor susţine recitaluri Zoia Alecu, Vasile Şeicaru, Maria Gheorghiu, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Emeric Imre. Vor mai fi prezenţi Mădălina Amon, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu, Diana Ţugui, Adrian Iulian Zamfir, Geni Maxim, Adrian Andone, Narcisa Suciu, Bogdan Drăniceanu, Călin Băluţoiu şi mulţi alţii. Concertele vor avea loc în cluburile Play şi Pub’s. De asemenea, la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman", actori ai Teatrului Naţional din Craiova vor recita din Ana Blandiana, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Romulus Vulpescu, Jacques Prévert, Nazim Hikm

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum 14 minute
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 2 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 2 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum o ora
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum o ora
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 4 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 4 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°