Acum cateva saptamani, niste angajati de la compania de gaze sapau o groapa pe strada mea. Evident, o imagine foarte familiara pentru noi toti romanii: nimic mai tipic la noi in tara, decat niste muncitori care sapa o groapa. De multe ori, suntem insa surprinsi de entuziasmul pe care conationalii nostri il arata atunci cand sapa o groapa. Cu siguranta, nimic nu insufleteste mai mult muncitorul roman decat ideea de a sapa o groapa.De ce oare? Probabil una dintre explicatiile psihologice este legata de inabilitatea noastra functionala de a face un lucru bine, de a construi ceva corect.
Cladirile construite sunt strambe, finisajele sunt de mantuiala, drumurile crapa la scurt timp dupa ce au fost terminate, totul pe principiul romanesc "merge si asa", care dupa mine ar trebui interzis prin lege in Romania. Si atunci, refugiul este in "groapa", deoarece aceasta are o proprietate interesanta: poti munci oricat de prost, fara un plan, fara sa fii prea destept (de fapt, fara sa fii deloc inteligent!) si totusi, la final, groapa va fi acolo, desavarsita in uratenia ei, mareata, ce e drept cu semnul minus, fiind in jos, si nu in sus, sau mai precis fiind in esenta o distrugere, in loc de o constructie. Cu alte cuvinte, este singurul, sau in orice caz unul dintre putinele lucruri pe care stim sa le facem bine, noi romanii. Iata de ce romanii sunt atat de entuziasmati atunci cand trebuie sa sape o groapa (sau mai multe, cat mai multe gropi!).
Era un banc despre niste muncitori care primisera, primul sarcina sa sape niste gropi, iar al doilea sa le astupe (sau era cu niste cuie care trebuiau batute de primul si respectiv scoase de urmatorul). Din pacate, spre deosebire de bancul acela, in cazul de fata nimeni nu a primit, se pare, sarcina sa mai si astupe groapa! Orasele noastre, drumurile noastre, sunt pline de gropi, facute cu sau fara intentie. Nu degeab
