- Rabeh, l-ai lovit sau nu pe Habibou?
- Da, l-am lovit, dar nu am făcut premeditat acest lucru. Pur şi simplu s-a întîmplat aşa cum se întîmplă la multe contacte dure în timpul unui meci de fotbal.
- Dar a fost vorba despre o lovitură cu cotul.
- Da, am recunoscut că l-am lovit, însă...
- N-a fost cu intenţie?
- Cum vă imaginaţi că aş putea să fac aşa ceva? Departe de mine gîndul acesta. Sînt şi eu tot fotbalist. Ştiu şi eu ce înseamnă să te lovească cineva parşiv şi să-ţi facă rău. Nu aş putea să-i produc o accidentare atît de urîtă unui adversar, mai ales că era vorba despre un meci amical.
- Acum regreţi?
- Repet, nu l-am lovit intenţionat. A fost un duel mai tare şi a ieşit aşa. Acesta e fotbalul. Pînă la urmă, e un sport de bărbaţi, nu de femei.
"M-am speriat rău de tot"
- Dar cei de la Steaua, de la jucători la oficiali, susţin că tu ai jucat foarte dur pe întreaga durată a meciului. Ce le răspunzi?
- Să nu amestecăm lucrurile. Una e să joci mai agresiv, mai bărbăteşte şi cu totul altceva e să loveşti intenţionat. Eu poate că am făcut primele lucruri, pentru că acesta e stilul meu de a juca, intru mai tare la minge, dar am jucat corect, nu murdar.
- Sincer, te-ai speriat cînd l-ai văzut pe Habibou la pămînt fără reacţie?
- Rău de tot, pentru că am realizat că este vorba despre ceva foarte grav şi că totul se poate transforma într-o mare tragedie. Sincer, m-am temut pentru viaţa lui. Dar repet, pentru că nu vreau să creadă cei de la Steaua altceva, nu am avut nici cea mai mică intenţie să-l lovesc!
- Ai încercat să te interesezi de el după meci sau azi?
- Am vrut, dar n-am avut cum. Chiar aş vrea numărul lui de telefon. L-aş suna să-i spun că îmi pare rău pentru ce s-a întîmplat şi să-i cer scuze. Chiar i-aş face o vizită la clinică, că nu e plăcut deloc să stai pe
