Cand spunem razboi, ne gandim la bombe explodand in aer, la cladiri prabusite, transee pline de morti, sange si suferinte. La asta se rezuma razboiul traditional.
Insa Razboiul Rece ne-a aratat ca, mai nou, luptele se poarta la nivelul mass-media, al imaginilor si al "dusmanului" cat mai putin cunoscut, asupra caruia se arunca imprecatii bine regizate, sustinute prin propaganda de la centru.
Razboiul a dominat politica externa a SUA si a URSS incepand cu 1947, cand s-a folosit pentru prima oara termenul, si pana la colapsul Rusiei din 1991.
Razboiul Rece a fost o lupta in care s-au utilizat presiunea economica, ajutorul selectiv, manevre diplomatice, propaganda, asasinatul si, bineinteles, operatiunile militare.
Cel mai interesant element folosit in aceasta perioada a fost razboiul imaginar, in care teama de dusmanul extern este folosita pentru tratarea conflictelor existente in interiorul societatii respective, a SUA sau URSS.
Razboiul imaginar este un concept sociopolitic relativ nou. El sugereaza ca atat URSS, cat si statele capitaliste ale Occidentului au indus societatii lor psihoza exacerbanta a razboiului nu pentru a spori tacticile de aparare impotriva unui dusman extern, ci pentru a-si rezolva echilibrul social si politic intern.
Pentru aceasta, ele au dezvoltat culturi, seturi de imagini, semne, simboluri si mai ales institutii. "Tinta" a fost consumismul sau "societatea letargica".
Instalata in bunastare materiala, societatea occidentala era predispusa, in perioada de dupa revoltele din 1968, sa intre intr-o impasibilitate participativa democratica. Pericolul impasibilitatii a fost confirmat de procentul prezentei la urne, cu prilejul alegerilor.
Rolul razboiului imaginar in Occident a fost acela de a intretine la nivelul oamenilor dinamica latenta, mereu activa
