Dacă în secolul trecut soţia preşedintelui Franţei stătea în umbră şi apărea în public doar atunci când cerea protocolul, statutul de „primă-doamnă“ a suferit modificări, iar astăzi multe dintre ele aleg să se implice în politică.
În vârful piramidei puterii, labraţul preşedintelui, ea îlînsoţeşte în fiecare vizităoficială şi primeşte onorurileFranţei.
Primele-doamne sunt denumiteambasadoare ale modei, iarpresa le urmăreşte fiecareapariţie.
Cu toate acestea, cele pe carele numim „prime-doamne aleFranţei“ nu beneficiază de niciunstatut în organigrama de laPalatul Élysée, prezenţa lor larecepţiile oficiale fiind implicită.Mai mult, majoritatea se declarănefericite de viaţa pe care o au.
> Yvonne de Gaulle, eficace,rezervată şi tăcută, a rămas înistorie ca o susţinătoare devotatăa soţului său, Charles deGaulle. Ea este cunoscută pentrucelebra replică „preşedinţia estetemporară, dar familia estepermanentă“, motiv pentru cares-a preocupat îndeaproape desănătatea preşedintelui în aniidificili, de după 1965. În ciudafaptului că a petrecut la PalatulÉlysée zece ani (1959-1969), eanu a lăsat multe urme în istorie.În august 1962, Yvonne şiCharles de Gaulle au reuşit săscape surprinzător dintr-o încercarede asasinare.
> Claude Pompidoua fost ceamai nefericită primă-doamnă(1969-1974) de la Palatulprezidenţial. „Élysée este pentrumine casa tristeţii. Nu m-amîntors şi nici nu o voi facevreodată“, declara ea în 1987, la13 ani de la moartea soţului său.Claude şi Georges Pompidous-au căsătorit în 1935. În 1970,ea punele bazele unei fundaţiidestinate persoanelor cu handicapşi bătrânilor, care îi va purtaulterior numele şi care îi vapermite să lipsească de la întâlnirilede la Palatul Élysée.
> Anne-Aymone Giscard d’Estainga fost o primă-doamnănonconformistă care mergea laPalatul Élysée numai pentrurecepţii la ca
