După ce în urmă cu aproximativ o săptămână Sorin Roşca Stănescu a părăsit postul de director la „Ziua“, rămânând director onorific şi editorialist, cotidianul a renunţat la şapte colaboratori externi. Constantin Bălăceanu Stolnici, Ion Bogdan Lefter, Gabriel Andreescu, Adrian Severin, Roxana Iordache, Şerban Orescu şi Ion Spânu sunt editorialiştii care nu vor mai colabora cu ziarul Ziua. Adrian Pătruşcă, noul redactor şef al ziarului, a declarat că această decizie are motive economice şi nu are legătură cu o posibilă schimbare a politicii editoriale a publicaţiei. „Nu vor fi schimbări de politică editorială. Oricum, editorialiştii scriau ce voiau la ziar. Motivele au fost de natură economică“, a precizat Pătruşcă.
De asemenea, el a subliniat faptul că se bazează pe ceilalţi jurnalişti ai redacţiei pentru suplinirea absenţei editorialiştilor la care Ziua a renunţat şi pentru dezvoltarea ziarului. „Nu plănuim o reducere a numărului de pagini la ziar. Chiar vrem să extindem”, a precizat redactorul-şef al Ziua. Ion Bogdan Lefter, în schimb, a declarat că: “Am avut aproape patru ani o colaborare excelentă, fără rezerve, fără sugestii editoriale. Despărţirea e consecinţa directă a plecării lui Sorin Roşca Stănescu de la ziar şi a reorientării ziarului. Toţi am observat că a doua zi, Ziua a devenit mai tăios la adresa Guvernului şi mai puţin la adresa Preşedintelui. În ce priveşte posibilitatea ca această decizie să aibă considerente politice, Lefter afirmă că nu deţine toate datele necesare pentru a susţine această teorie. “Sper ca Ziua să rămână un ziar echilibrat”, a adăugat acesta. (R.N.)
După ce în urmă cu aproximativ o săptămână Sorin Roşca Stănescu a părăsit postul de director la „Ziua“, rămânând director onorific şi editorialist, cotidianul a renunţat la şapte colaboratori externi. Constantin Bălăceanu Stolnici, Ion Bogdan Lefter, Gabriel Andreesc