Decizia Curţii Constituţionale din România de a declara neconstituţională în întregul ei Legea privind deconspirarea Securităţii nu e o decizie tehnică şi care să privească doar minoritatea din România care a avut dosar la Securitare. E o decizie fundamentală, care echivalează cu un asasinat al statului de drept, adică al acelei situaţii în care legea este una pentru toţi şi mai tare decât fiecare interes particular. Am primit imediat telefoane de la ziariştii străini şi de la Comisia Europeană, nu pentru că lor le pasă cine ştie ce de dosarele Securităţii, ci pentru că le pasă de starea de legalitate. România e acum membru al statului de drept european. Mecanismul nostru de monitorizare de către UE şi clauza de salvgardare au fost introduse tocmai de teama că nu vom reuşi să asigurăm respectarea legilor europene pe teritoriul nostru.

Ca un stat de drept să funcţioneze sunt necesare două lucruri. Unu, un corp de legi clare şi necontradictorii, care să fie universal cunoscute şi aplicate. Doi, un anumit echilibru al distribuţiei puterii sociale, astfel încât nici un grup de interese să nu poată călca sau schimba legile în propriul său interes şi în detrimentul altora. Ambele au fost practic demascate ca simple ficţiuni prin gestul Curţii Constituţionale de a scoate în afara legii o lege din anul 1999. Nu este lipsit de interes să reamintim faptul că articole din această lege (nr. 187/1999) au mai fost atacate în faţa Curţii Constituţionale de încă şapte ori, de fiecare dată excepţiile fiind respinse. Şi, deodată, la a opta sesizare şi la nouă ani după trecerea legii, descoperim brusc că a fost tot timpul neconstituţională! Vorba aceea, membrii Curţii nu sunt legaţi la gură, chiar dacă precedentele şapte sesizări nu au fost formulate exact cu trimitere la partea cea mai neconstituţională din lege, membrii Curţii puteau, ca şi acum, să discute prin extensie toată l