România a avut partea ei de relaţii zbuciumate la nivel înalt cu „sora mai mare”, Franţa. Începând cu vizita din 1991 a preşedintelui François Mitterand, întâmpinat la Bucureşti de pancarte pe care stătea scris „Domnul Mitterand este prietenul ucigaşului” (vizita având loc în contextul tensiunilor create de mineriade, iar gestul său – prima vizită a unui şef de stat occidental după Revoluţie – fiind văzut ca un cadou făcut lui Ion Iliescu).

Existau însă şi alte inscripţii, la fel de acide, dar cu alte referinţe: „Merci, la France! Pardon, monsieur Mitterand" – "Mulţumim, Franţa! Scuze, domnule Mitterand!” (o penalizare faţă de declaraţiile făcute de Mitterand la Budapesta, cum că tema minorităţilor este extrem de dureroasă pentru Ungaria, căreia i s-au răpit două treimi din teritoriu după cele două războaie mondiale)

Tensiunile păreau apoi să se fi calmat. Însă, sub presiunea evenimentelor internaţionale, în 2003 a venit rândul României să primească mustrările Hexagonului. Pentru că a decis să trimită militari în Irak, România a fost gratulată de liderul Jacques Chirac cu fraza devenită simbol de acum : „România a pierdut o bună ocazie să tacă” (şeful de stat referindu-se la distanţarea ţării de poziţia marilor puteri europene, ce au decis să nu participe la coaliţia condusă de Statele Unite). Timp de aproape zece ani, liderul de la Palatul Elysée nu s-a mai apropiat de România.

În septembrie 2006, acelaşi Jacques Chirac vine la Bucureşti pentru Sommet-ul Francofoniei, ocazie cu care este martorul luptelor interne dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, când acesta din urmă se vede nevoit să părăsească sala, neavând un loc alocat la masa prezidiului.

Tensiunea la nivel înalt a atins apogeul odată cu declaraţia lui Traian Băsescu, potrivit căruia premierul francez de atunci, Jean-Pierre Raffarin ar fi venit la