Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burse de o mie de Euro pe luna pentru studenti la Paris

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 4 februarie 2008 ·

Bogdan Plescan directorul general al Universitatii Alexandru Ioan Cuza Una dintre cele mai bine cotate institutii de invatamant superior de la Paris, École normale supérieure, ofera burse de trei ani pentru studentii straini de la toate disciplinele, atat din domeniul socio-uman, cat si stiintific. Studentii ieseni au ocazia sa petreaca trei ani la Paris, prin programul pentru bursierii internationali (International Scholars Program) lansat de École normale supérieure (ENS).

"Aceasta initiativa menita sa ii atraga pe cei mai buni studenti straini din toate domeniile include o bursa de 1000 de Euro si cazare in campusul institutiei pentru trei ani, timp in care studentii au timp sa obtina o calificare din partea ENS si sa urmeze un program de master. La Paris, tinerii au oportunitatea de a participa la cursurile si seminariile scolii, de a fi indrumati de un tutore si de a pune bazele unei activitati de cercetare in cadrul laboratoarelor sau al grupurilor de cercetare a ENS. De multe ori, persoanele care au beneficiat de acest program si-au continuat studiile la aceeasi scoala, prin programe de burse pentru doctorate", a declarat Bogdan Plescan, directorul general al Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Pentru a fi admisi in cadrul acestui program, candidatii trebuie sa fie inmatriculati in ultimul an in cadrul studiilor de licenta pentru cei din domeniul socio-uman si in anii II, III si IV pentru cei din domeniul stiintific. Selectia se va desfasura astfel, in perioada 1 februarie - 16 martie, doritorii trebuie sa-si trimita candidaturile, urmand ca acestea sa fie analizate pana in luna mai. Cei care vor trece de aceasta faza vor fi invitati la Paris sa sustina probe scrise si interviuri. Mai multe detalii despre acest program se pot gasi la adresa www.ens.fr/international.

Bogdan Plescan directorul general al Universitatii Alexandru Ioan

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 2 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum 53 minute
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 43 minute
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 45 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°