Poliţistul Cristian Cioacă (foto) a scăpat de arest, dar trebuie să respecte anumite condiţii stricte. Pe timpul eliberării provizorii, nu are voie să poarte armă şi nici să ia legătura cu martorii implicaţi în dosarele sale. Mai mult decât atât, trebuie să anunţe Poliţia şi Parchetul despre orice plecare pe care o face în afara oraşului. În cazul în care nu respectă aceste reguli se va întoarce iar după gratii.
Sâmbătă, Cristian Cioacă a fost eliberat pentru a treia oară din arestul poliţiei şi asta după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de eliberare sub control judiciar a suspectului. Cioacă a primit sentinţa alături de doi avocaţi şi de sora sa, chiar în aceeaşi sală în care judecătorii Instanţei supreme au emis în urmă cu mai bine de o săptămână un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Ajuns la Braşov, a devenit violent în
faţa ziariştilor
Câteva ore mai târziu, Cioacă a ajuns la Braşov şi s-a dus acasă pentru a-şi lua unele lucruri înainte de a pleca apoi la Piteşti, să-şi vadă copilul. La plecare a fost implicat într-un incident în urma căruia cameramanul unui post de televiziune a fost rănit uşor. În goana sa de a scăpa de camerele de filmat, poliţistul a doborât câteva microfoane şi a trecut cu maşina peste piciorul unui operator. Avocatul lui Cioacă a încercat să explice incidentul şi a declarat că poliţistul a încercat să scape de ziarişti care îl urmăresc tot mai des în ultima perioadă.
Scuzele le-a trimis
prin avocat
Mai mult, Cioacă anunţase că va susţine o conferinţă de presă în speranţa că în acest fel va scăpa de ziarişti. După incidentul în care a fost implicat, poliţistul nu s-a mai prezentat la conferinţă. El a transmis, ieri, din Piteşti, prin avocatul Sorescu Florentin, că a refuzat să vină la conferinţa de presă pe care o anunţase, „pentru că jurnaliştii