Prima petrecere a elevei Ioana Negulici, din Galaţi, a adus copila de doar 15 ani pe patul de spital cu arsuri care au mutilat-o Petrecerea organizată, vineri seară, de un club din municipiul
Prima petrecere a elevei Ioana Negulici, din Galaţi, a adus copila de doar 15 ani pe patul de spital cu arsuri care au mutilat-o
Petrecerea organizată, vineri seară, de un club din municipiul Galaţi s-a încheiat dramatic, o elevă de-a noua devenind torţă vie în toiul probei intitulate "Jocul cu focul", a concursului "Miss Boboc". La "Balul Bobocilor" au participat peste 1.000 de tineri, mulţi dintre aceştia elevi ai liceelor din oraş. Balul a fost organizat fără consimţământul profesorilor.
Incidentul s-a produs la Clubul VIP, în jurul orei 22.20. Victima, Ioana Negulici, în vârstă de 15 ani, elevă în clasa a IX-a, la Liceul Pedagogic din Galaţi, a venit la bal cu prietenul ei şi s-a înscris la concursul "Miss Boboc". A fost chiar prima concurentă.
În timpul probei "Jocul cu focul", Ioana trebuia să realizeze pe podeaua din incinta clubului un desen în flăcări cu ajutorul unui spray cu vopsea şi a unei brichete. Imediat ce a acţionat bricheta, nu doar dârele de vopsea au luat foc, ci şi piciorul stâng al fetei, apoi rochia. Speriată de moarte, Ioana a început să ţipe şi să alerge pe ring disperată. Colegii ei au sărit în ajutorul fetei care devenise torţă vie.
"Psihicul fetei este la pământ!"
Panica a cuprins întreaga asistenţă, iar zbieretele celor prezenţi au creat un imens vacarm. Flăcările care i-au cuprins trupul copilei de numai 15 ani au fost anihilate datorită prezenţei de spirit a liceenilor aflaţi la momentul incidentului în preajma fetei.
Tinerii au sunat la 112 şi, în scurt timp, un echipaj SMURD al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi a ajuns la faţa locului. Fata era în stare de şoc şi