Desi multi vor spune, si inca cu indreptatire daca ne luam dupa cercetarile sociologice, ca omul de pe strada e mult mai preocupat de inflatie, de evolutia cursului leu-euro sau de pretul benzinei, motorinei si gazelor naturale decizia Curtii Constitutionale prin care se desfiinteaza de facto CNSAS e un moment important pemtru intreaga societate romaneasca. Nu doar din punct de vedere practic, o institutie intreaga cu 250 de angajati si cu o multime de decizii luate in cei 8 ani de activitate risca sa se evaporeze peste nopate, ci mai ales in plan simbolic. O confirma chiar faptul ca in ciuda multor divergente acute aparute in ultima vreme intre ele mai toate organizatiile non-guvernamentale importante s-au strins vineri la prinz la sediul GDS de pe Calea Victoriei pentru a pune la punct o reactie comuna, asa cum s-a mai intimplat in trecut doar in momente de criza majore.

Si asta nu neaparat pentru a apara CNSAS. Institutiei in sine i se pot reprosa destule lucruri. Daca pina la sfirsitul lui 2004 datorita limitarii severe a accesului la dosare, prin grija lui Ion Iliescu si a guvernului PSD de atunci, CNSAS se afla intr-un fel de somaj tehnic din 2005 incoace, cind in sfirsit o buna parte din arhivele fostei securitati au ajuns in posesia sa, au aparut probleme serioase de credibilitate atit datorita scurgerii destul de selective de informatii compromitatoare cu destinatari din mediul politic si din mass media cit si a manierei in care s-a jonglat cu incadrarea in termenii „colaborarii cu securitatea ca politie politica”.

Un vot in buna masura politic l-a scapat astfel de acest verdict pe Vadim Tudor, unul dintre cei mai entuziasti, si inca pe fata, prieteni a fostelor structuri represive dar a curmat cariera politica a Monei Musca doar pe baza uni angajament formal si a doua note informative cu referiri eminamente pozitive despre doua colege