Presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Bogdan Gabudeanu, a declarat pentru HotNews.ro ca formula de calcul pe care o propune proiectul de lege aflat de cateva zile pe site-ul Agentiei ar putea duce la o crestere a valorii redeventei PETROM. Cu toate acestea, "vor exista consultari astfel incat prevederile sa nu intre in incompatibilitate cu legea de privatizare a acestei companii", a mai spus Gabudeanu.
ANRM a publicat un proiect pentru modificarea si completarea Legii Petrolului (vezi documentul atasat). In document este inclusa o prevedere potrivit careia redeventele petroliere trebuie calculate in functie de un indice de profitabilitate.
Proiectul a fost publicat pe website-ul ANRM saptamana trecuta si va ramane pentru consultare timp de circa 14 zile, a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Gabudeanu. "Din analizele realizate de juristii nostri, se pare ca formula de calcul propusa nu intra in incompatibilitate cu Legea de Privatizare a PETROM (Legea nr. 555/2004, n.r.), deci prevederile se vor aplica si pentru aceasta companie", a adaugat Gabudeanu.
Legea nr. 555/2004, privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom SA Bucureşti, prevede ca "pe o perioadă de 10 ani de la data finalizării vor fi menţinute nivelul procentual, baza şi modalitatea de calcul al redevenţelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune încheiate de aceasta, aplicabile la data intrării în vigoare a prezentei legi".
UPDATE: Avocatul Gheorghe Piperea, partener la Piperea&Asociatii, a declarat pentru HotNews.ro ca legea de privatizare a PETROM, fiind o lege speciala, nu se poate modifica printr-o lege cu caracter general. Altfel spus, modificarea redeventei prevazuta in noul proiect de lege nu se poate face decat cu acordul companiei PETROM. "In caz contrar, compania ar p