Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, a cerut ieri schimbarea din funcţie a şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Georgel Enescu, motivând că IPJ şi Poliţia Municipiului Craiova poartă întreaga responsabilitate pentru răfuielile stradale ale interlopilor din Bănie. Cererea a venit la doar câteva ore după ce pesedistul Ion Prioteasa, preşedintele consiliului judeţean, solicitase acelaşi lucru într-o conferinţă de presă. La o zi după ce presa centrală şi locală a prezentat răfuiala cu pistoale şi bâte din faţa Curţii de Apel din Craiova în care au fost implicaţi membrii a două grupări interlope din Bănie, ministrul Cristian David a cerut conducerii Poliţiei Române demiterea şefului IPJ Dolj, comisarul-şef Georgel Enescu. Potrivit unui comunicat remis ieri de MIRA, în opinia ministrului David, IPJ Dolj şi Poliţia Municipiului Craiova poartă vina pentru conflictele tranşate în stradă de interlopii Băniei. „Cu privire la repetatele acte de violenţă stradală din Craiova, ministrul Cristian David consideră că responsabilitatea aparţine în întregime IPJ Dolj şi Poliţiei Municipiului Craiova, sens în care a cerut inspectorului general al Poliţiei Române măsuri privind schimbarea conducerii IPJ Dolj“, se arată în comunicatul MIRA.
La scandaluri noi, atacuri noi Solicitarea făcută ieri de oficialul din fruntea Ministerului de Interne către şeful Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa, a venit la doar câteva ore după ce preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Dolj, Ion Prioteasa, ceruse la rândul său demiterea conducerii IPJ pe motiv de ineficienţă. „Suntem consternaţi că din nou jurnalele de ştiri încep cu Craiova, şi nu cu ştiri despre investitori, ci cu fenomene precum bătăi ca în filme pe străzile oraşului, împuşcături, maşini distruse. Pentru cei care nu locuiesc aici, Cetatea Banilor pare de necontrolat. Întreaga p