La prima vedere, neasteptata si fascinanta carte de memorii a lui Leon Volovici De la Iasi la Ierusalim si inapoi* pare sa se inscrie in acel gen al literaturii memorialistice provocata de intrebarile unui interlocutor mai mult sau mai putin inocent. Automat, poate, gandul ma duce la aparitia, nu cu mult timp in urma, a la fel de revelatoarelor aduceri aminte astfel induse de dialogul dintre Moshe Idel si Sorin Antohi1 . Dar, de aceasta data, nu ne aflam in cazul unui duplex. Filozoful clujean Sandu Frunza directioneaza unilateral roadele dialogului prin curiozitatea sincera si, uneori, printr-o anumita inocenta nedisimulata a intrebarilor pe care le pune lui Leon Volovici. El vrea sa afle si sa inteleaga o lume care si-a impletit cursul cu a sa, atat de apropiata incat pare bine cunoscuta, dar care, la o privire mai atenta, se dovedeste a fi un cocon ascuns in matasea opaca a unor vechi si mai noi etichete ideologizante, idei preconcepute, stereotipuri si locuri comune ale mentalului, devenite "adevaruri" greu de zdruncinat. Este vorba de lumea evreilor romani, acolo, in Iasiul atat de emblematic pentru ea, si aici , unde le este sorgintea si unde foarte multi s-au intors, in orasul luminii, care se vrea Orasul Pacii - Ierusalim. Titlul cartii lui Leon Volovici pare sa marcheze destinul unui evreu roman, iesean in primul rand. Intre autor si orasul care, pana la al doilea razboi mondial, a cunoscut cea mai mare concentratie de populatie evreiasca din Romania si unde numarul bisericilor il intrecea cu putin pe cel al sinagogilor, s-au tesut legaturi indisolubile. Unele dintre ele au sapat rani adanci, de nevindecat: grozavia pogromului din dogoritorul iunie 1941, despre care i s-a povestit mai tarziu copilului Leon, prea mic atunci sa poata intelege, si trairea razboiului care, la sase ani, poate lasa semne de nesters. Altele refac traseul spre Copoul Universitatii i