DOINA,
producator TV, 29 de ani
"Sunt posibile si azi casatorii care sa dureze pana la moarte. Dar pentru asta e nevoie de un nu stiu ce care seamana cu magia"
Cand eram copil, imi imaginam casatoria ca pe ceva magic, care pleaca de la o hotarare a unui barbat si a unei femei, in baza a nu se stie ce, de a trai impreuna si din care rezulta, nu se stie cum, copii. Dupa ce-am mai crescut un pic, mi-am dat seama ca la baza unei casatorii sta, de cele mai multe ori, iubirea, dar am vazut si ca barbatul si femeia casatoriti unul cu celalalt in urma cu ceva vreme par sa fi pierdut lucrul care statea la baza. Mi-am spus ca in cazul meu va fi cu siguranta altfel si mi-am propus sa ma marit la 24 de ani si sa am un copil la 30.
Acum am aproape 30 de ani. N-am nici un copil, iar casatorita nu (mai) sunt. M-am maritat - nu la 24 de ani, ci la 19, ca-n povesti, sau cum se-ntampla in clasele sociale defavorizate. M-am maritat din dragoste. Am crezut cum nu se poate imagina de mult in casatoria mea, si-un divort, chiar si dupa 6 ani de stat impreuna, parea ultimul lucru care s-ar putea intampla. S-a intamplat insa dupa cel de-al saptelea an. Mi-ar fi greu sa spun de ce. Ne-am dat seama, pur si simplu, ca lucrul care statea la baza disparuse. Din ce parte mai mult si din ce parte mai putin, nu mai conteaza. Dar partile, partea mea si partea lui, incepusera sa devina pe vremea aia mai clar delimitate, nu mai eram unul singur, ci doi. Fiecare cu dorintele lui, cu nemultumirile lui, cu job-ul lui si cu programul impus de acesta. Eram prea tineri ca sa ne consolam cu gandul ca vom trai in felul acela pana cand moartea ne va desparti.
Cred ca ne-am despartit, de fapt, in numele dragostei. Tocmai pentru ca traisem impreuna o mare iubire si stiam cum e. Iar pentru ca relatia noastra ajunsese cam departe de ceea ce inseamna dragoste, ne-am despa
