Dovada ca Romania mai are nevoie de lustratie este chiar decizia Curtii Constitutionale de suprimare a CNSAS. Hotararea constituie proba indubitabila a pagubelor pe care inca le pricinuieste statului de drept mentinerea in functii a cadrelor mostenite din fostul regim. Daca am fi avut o lege a lustratiei, Curtea Constitutionala nu ar fi existat in aceasta componenta. Probabil ca nici hotararea de saptamana trecuta, care a transmis societatii un apasator sentiment de instabilitate, n-ar fi fost pronuntata.
Am auzit comentatori si politicieni sustinand ca publicarea dosarelor ar fi suficienta. Ca o lege care sa stabileasca cine si in ce grad a colaborat cu Securitatea e inutila si chiar anormala din moment ce ne putem da seama si singuri, ca doar avem simt moral. In fine, ca efectele negative ale continuitatii totalitarismului comunist prin cadrele sale de partid sau de Securitate - unul dintre motivele pentru care C
ehia si Germania au facut lustratia la inceputul anilor ’90 - s-au epuizat in prea interesanta noastra tranzitie. Simpla deconspirare nu-i va face insa incompatibili cu functiile lor pe cei mai multi dintre judecatorii Curtii Constitutionale, institutie care a dovedit, in multe ocazii, ca actioneaza ca o frana in aplicarea unor masuri reformiste adecvate modernizarii societatii.
Un exemplu recent este blocarea judecarii dosarului de coruptie al lui Adrian Nastase, pe motiv ca fostul premier nu are acelasi statut juridic cu orice alt cetatean. Altfel, o decizie la fel de constitutionala ca in cazul CNSAS.
Responsabilitatea judecatorilor constitutionali nu este sa treaca automat, asemenea unor robotei fara minte, articolele unei legi prin grila constitutiei si sa inregistreze statistic erorile. CCR era obligata sa pronunte o decizie motivata prin care sa promoveze stabilitatea raporturilor sociale intr-o democrati
