Presa de sorginte ovariană, aşa-zisele organizaţii ale societăţii civile, ţipă că decizia Curţii e sinonimă cu o veritabilă Restauraţie. Noi credem însă că modul lor de a contesta decizia Curţii Constituţio-nale e sinonimă cu o Restauraţie comunistă.
Cu excepţia unui comentariu semnat de Cristian Tudor Popescu în Gândul (un nou prilej de a regreta plecarea sa din fruntea ziarului), n-am întâlnit în presa noastră, zisă şi democratică, nici o încercare de a aşeza Decizia Curţii Constituţionale privind CNSAS în hotarele dezbaterii care marchează istoria statului de drept nu numai în România postdecembristă, dar şi în lumea civilizată. Atât Evenimentul Zilei, cât şi alte mustării în genul ziarelor şi televiziunilor lui Sorin Ovidiu Vântu au rezumat momentul la o isterie ovariană. Decizia Curţii Constituţionale a fost abordată în stilul mitingiştilor de duminică din Piaţa Universităţii: complotul Securităţii, moartea Adevărului etc.
Nu s-au discutat o clipă temeiurile constituţionale invocate de Curte în declararea neconstituţionalităţii Legii 187/1999, care a reglementat timp de opt ani activitatea CNSAS. În esenţă, Curtea Constituţională consideră, în argumentarea Deciziei 51/2008, că atât Legea 187/1999, cât şi OUG 22/206 au creat premisele unei instituţii juridice extraordinare. Or, articolul 126, alineatul 5 din Constituţie interzice expres "înfiinţarea de instituţii extraordinare". Nu numai Constituţia României, dar şi democraţia are drept punct central interzicerea instanţelor extraordinare, care să desfăşoare o activitate paralelă cu cea a instituţiilor de judecată.
Desigur, atât argumentele Excepţiei de neconstituţionalitate cerute de Dan Voiculescu, cât şi argumentele Curţii Constituţionale pot fi discutate. Nu în sensul că CNSAS ar fi putut avea dreptul să fie instanţă extraordinară, ci în sensul că in
