Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina a semnat acordul de aderare la OMC

Publicat in Ziare.com, marți 5 februarie 2008 ·

Presedintele ucrainean Viktor Iuscenko si directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Pascal Lamy, au semnat marti la Geneva acordul de aderare a Ucrainei la OMC, dupa 15 ani de negocieri, relateaza AFP.

Cei doi lideri au semnat documentul in cadrul unei ceremonii oficiale la sediul institutiei multilaterale, in prezenta presei. Aderarea ii permite Ucrainei sa intre in clubul international inainte Rusiei, cea mai importanta economie aflata inafara organizatiei.

Presedintele ucrainean Viktor Iuscenko a dat asigurari ca sustine Moscova in procesul de aderare la organizatie, transmite Reuters.

"Ucraina sustine deplin aderarea Federatiei Ruse si speram ca va avea loc cat mai curand posibil", a declarat el.

La 25 ianuarie, Ucraina a ajuns la un acord privind termenii aderarii sale, in cadrul grupului de lucru insarcinat cu acest dosar, potrivit AFP. Acordul a fost ratificat oficial marti de cele 151 de tari membre OMC, reunite in cadrul Consiliului General.

Negocierile de aderare, lansate in 1993, au fost "lungi si dificile", potrivit presedintelui gupului de lucru al OMC, ambasadorul din Chile Mario Matus.

Parlamentul de la Kiev urmeaza sa ratifice acordul de aderare la OMC inainte de 4 iulie, iar Ucraina va deveni efectiv membru al organizatiei la 30 de zile dupa ratificare.

Dupa aderarea Kievului la OMC, negocierile prevazute cu Uniunea Europeana pentru un acord de liber schimb vor deschide perspective suplimentare pentru agricultorii din tara, considerata deja "granarul Europei".

In schimb, industria agroalimentara, pana in prezent protejata de stat, risca sa se confrunte cu "cel mai puternic soc" din istoria sa recenta, cu o posibila incetinire a ritmului cresterii sale cu pana la 12% pe termen mediu si cu o dublare a importurilor, afirma Movcean.

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 32 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 43 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°