Exista - s-o recunoastem - cel putin un semiadevar in decizia Curtii Constitutionale care a desfiintat de iure CNSAS. Sub raport strict juridic, institutia are (avea) un statut macar incert. Nu era o instanta de judecata, dar dadea totusi verdicte. E de asemenea adevarat ca procedurile de dare a verdictelor nu urmau caile obisnuite din justitie - spre pilda, CNSAS aducea probele si tot el judeca, in cadrul Colegiului. Aceste verdicte nu aveau direct efecte politice sau administrative, dar, indirect, aveau, deoarece verdictul de "politie politica" putea antrena eliminarea persoanei respective (in baza unor proceduri declansate de alte organisme si pe baza altor legi) din functii de conducere (parlament, guvern, administratie, magistratura, Biserica). De fapt, asa cum Curtea in mod just remarca: "Legea nr. 187/1999... promoveaza si raspunderea morala, juridica si politica a persoanelor care au participat la activitatea de politie politica comunista, urmarind indepartarea lor din functiile enumerate in art. 2 (functii de conducere) si impiedicarea lor de a candida pentru alegerea sau numirea in aceste functii". Chiar asa. Scopul fundamental al Legii Ticu acesta era: "deconspirarea" Securitatii in sensul larg al cuvantului - adica impiedicarea fostilor sai angajati si colaboratori sa ramana "conspirati", adica ascunsi, beneficiind de toate avantajele functiilor actuale. Da, actiunea CNSAS urmarea sanctiunea morala si discreditarea unor oameni importanti, prezenti in elitele societatii romanesti. Urmarea - fie si indirect, prin oprobriul public - eliminarea lor din viata publica. Si, desi strict juridic e discutabil, asa e just sa fie. Nu trebuie deci nici sa fim ipocriti, nici sa acceptam logica legalista a Curtii Constitutionale, dar si a multor altor avocati ai acesteia. Pe acest teren, argumentele Curtii au destul temei. CNSAS a fost, intr-un fel, o instanta extraordi