Este Constitutia instrumentul gratie caruia investigarea critica a trecutului comunist sa poata fi blocata definitiv, ca alternativa institutionala si etica? La aceasta interogatie aparent paradoxala, decizia Curtii Constitutionale din 31 ianuarie 2008 ofera un raspuns afirmativ, lipsit de ambiguitate. Deconcertant la prima vedere, el este doar un punct dintr-un parcurs amplu al statului roman insusi. Parcurs ce se defineste prin raportarea la comunism si legatul sau, legat cuantificabil in reteaua de complicitati ce subintinde campul politic si intelectual actual. Atunci cand, la finele lui 2006, presedintele Basescu condamna regimul comunist, in baza Raportului Final al Comisiei Prezidentiale, ruptura programatica si reintemeierea unui stat constitutional deveneau realitati asociabile Romaniei, ca democratie animata de un ethos al militantismului antitotalitar. Dupa un an si cateva luni, Curtea Constitutionala, printr-o decizie definitiva si irevocabila ce inlatura principiile de organizare ale Consiliului National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati, reafirma, fara echivoc, axioma pe care s-a fondat contractul social al regimului Iliescu: viitorul postcomunist nu se poate naste decat prin eliminarea din ecuatie a referintelor la epoca ce il preceda. Imunitatea fostilor oficiali de partid si de Securitate, ca si a retelei de informatori, este clauza de la care nu se poate deroga, in niciun moment politic. Dupa exceptia istorica din decembrie 2006, statul roman revine la fundamentele de complicitate ce ii definesc natura profunda. Curtea Constitutionala si umbra ei Decizia 51 a Curtii reprezinta, in ultima instanta, ocazia de a examina, critic, starea regimului constitutional autohton. Circumstantele sunt remarcabile: exceptia ridicata de avocatul Sergiu Andon in numele domnului Dan Voiculescu, pe fundalul unui proces al carui obiect era insasi contestarea