DE LA BUDDHA CITIRE ● "Nu există un drum spre fericire. Fericirea e drumul!”
Are trei nume: unul trecut pe buletin (Iorgu), unul de botez (Constantin) şi altul pe care-l ştie şi publicul (Mircea). Aşadar, Mircea Albulescu nu e un simplu nume, este o întreagă toponimie.
DE LA BUDDHA CITIRE ● "Nu există un drum spre fericire. Fericirea e drumul!”
Are trei nume: unul trecut pe buletin (Iorgu), unul de botez (Constantin) şi altul pe care-l ştie şi publicul (Mircea). Aşadar, Mircea Albulescu nu e un simplu nume, este o întreagă toponimie.
Bazându-mă pe o umbră de prietenie ce începuse să se închege la Madrid, unde am fost împreună la lansarea unui film, l-am abordat direct, solicitându-i un interviu. "Nu înţeleg ce se întâmplă în ultimul timp. Toţi vor interviu cu mine. Eu cred că ei simt că nu mai e mult şi o să dau colţul”. L-am privit cu atenţie, să văd dacă vorbeşte serios. Era şi seriozitate în această codeală, era şi joc actoricesc, era şi plăcerea de a mă pune în încurcătură. Dar mai era ceva, ce venea din adâncul unei psihologii complexe, bătătorită de viaţă şi de roluri: expresia unei îndelungi familiarizări cu gândul morţii. I-am răspuns tot aşa, ca să ies onorabil din situaţie, fiind în acelaşi timp foarte sincer: "E prea devreme. Aveţi treabă multă”. Vorbeam, în fond, cu un actor. Cu un mare actor.
Jurnalul Naţional: Domnule Albulescu, cum vă descurcaţi cu atâtea nume şi care-i explicaţia lor?Mircea Albulescu: Păi, tata, Vasile, a vrut să mă cheme ca pe tat-su, Iorgu, şi aşa m-a declarat la primărie. Pe naşul de botez îl chema Costache – era un general, prieten cu tata - , aşa că, atunci când m-au băgat în cristelniţă, popa a zis: "Se botează robul lui Dumnezeu, Costantin”. Şi Constantin am rămas. Iar mama mi-a spus Mircea, că aşa i-ar fi plăcut să mă cheme. Şi uite că port numele ăsta făr
