Dincolo de indignarea fireasca pe care o trezeste decizia CCR de desfiintare a CNSAS – adevarata lovitura impotriva statului de drept, incercare de restauratie a unui comunism deja jumulit de pene, tentativa disperata de a intoarce cursul istoriei – putem sa ne intrebam care au fost mecanismele care au putut s-o faca posibila. Desigur, faptul ca reclamantul a fost dl Dan Voiculescu a atarnat greu. si asta dovedeste in ce masura decizia CNSAS de a declara ca binecunoscutul "mogul" a facut politie politica a atins limitele intolerabilului pentru acea categorie de indivizi legati prin mii de fire de fostul regim comunist si de organele sale de represiune. Ca un instrument de masura ultraprecis, ele au reactionat aratand pana unde, in conceptia lor, se poate merge, si dincolo de ce limite nu ar trebui sa se treaca. Pe scurt, decizia CCR este dictata de temerile unui grup a carui influenta in Romania de azi este considerabila, dar care simte cum ii fuge pamantul de sub picioare.

Aceasta este partea cea buna a unei stiri proaste: decizia de a desfiinta, pur si simplu, CNSAS cu efect imediat este atat de enorma, atat de socanta si, la urma, atat de ineficienta incat nu a putut fi luata decat sub efectul unei panici oarbe. In acest context, declaratia dlui Ticu Dumitrescu, ca CNSAS se pregatea sa ia in studiu chiar dosarele membrilor CCR si sa puna in evidenta eventuala lor colaborare cu Securitatea, are o semnificatie aparte. Ea dovedeste ca institutia CNSAS era foarte aproape de a atinge zonele cel mai bine pazite ale fostei nomenclaturi securisto-comuniste. Sa ajungem deci la partea buna: reactia la decizia CCR nu poate decat sa duca la o solidaritate a tuturor fortelor de progres. Este un test de democratie. Cine, in afara celor total compromisi, si-ar putea permite sa salute ca pe un fapt pozitiv incetarea activitatii unei institutii al carui scop principial