Granini va fi produs, în câteva luni, în fabrica Tuborg din Pantelimon.
Producătorul de bere URBB, îmbuteliatorul Tuborg şi Carlsberg, va începe în câteva luni producţia sucurilor naturale Granini în fabrica pe care o deţine în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti, potrivit directorului general al companiei, Shachar Shaine.
Marca Granini este importată din Germania de la jumătatea anului 2006. Vânzările de sucuri naturale vor creşte în acest an cu 20% în România, în condiţiile în care consumul se situează la mai puţin de jumătate faţă de Bulgaria, se arată în estimările URBB.
Îmbuteliatorul Tuborg se alătură astfel unui model de business demarat la noi de fraţii Micula. În grupul European Drinks&Food se produc de la apă minerală până la sucuri carbonatate, necarbonatate, bere şi chiar băutură energizantă. „Şablonul“ a fost împrumutat şi de compania Romaqua, îmbuteliatorul Borsec, care a lansat pe piaţă sucuri carbonatate şi se pregăteşte pentru producţia de bere.
Sucurile vor faceun sfert din venituri
Trecerea Granini de la marcă importată la producţie locală se vede deja în preţ. „Testăm linia de producţie de câteva luni şi tot de atunci am început să scădem gradual preţul produsului. Granini costă cu 25%- 30% mai puţin faţă de anul trecut“, a explicat Shachar Shaine. Reprezentantul companiei a spus că ia în considerare chiar o diversificare a gamei de produse Granini. În prezent, compania distribuie şase arome Granini în ambalaj de un litru şi opt arome în ambalaj de 0,2 litri.
Investiţia de 12 milioane de euro în facilitatea de producţie va deveni rentabilă în momentul în care fabrica va deveni furnizor regional, a apreciat Shaine. Sucurile produse în fabrica de lângă Bucureşti ar putea fi comercializate şi pe piaţa bulgară, şi pe cea ungurească. Potrivit managerului, vânzările de sucuri