Singuri, cum au putut, Weissii au modernizat casa („Am făcut toalete şi duşuri, că la francezi aşa ceva era un lux orbitor, am pus centrală pe gaz pentru încălzire, am tras apă în camere, am schimbat reţeaua electrică, pentru că atunci când mergea televizorul nu mergea frigiderul, şi invers„, mă rog, poveşti de modernizare bine cunoscute), au transformat grajdul în atelier de lucru şi s-au pus pe treabă. Ce treabă?! Că agricultură nu ştiau, aşa că au arendat cele şapte hectare de pământ şi s-au apucat de turism. O agenţie din Anglia le trimite familii englezeşti tipice - câte trei-patru copii, mama, tata şi cumnata, un câine şi două pisici - care stau vara o săptămână, două, mănâncă, fac trasee şi învaţă în atelierul din fostul grajd diferite meserii - ceramică, prelucrarea lemnului, cusătorie, electricitate, producerea de uleiuri din plante, grădinărit, toate trăsnăile... Ian şi Jane sunt profesori, bucătari, spălătorese, cameriste... Se mai ajută cu câţiva oameni din zonă, dar rar, pentru că sunt scumpi, iar francezul la ora 12.00 lasă totul baltă şi se duce la masă, două ore... aşa e regula şi nu le-o scoţi din cap cu nimic. Sistemul se numeşte „learning farming„, adică ferme în care se învaţă. Aceleaşi familii vin câte doi-trei ani la rând, să înveţe mai multe lucruri. E mai ieftin ca la hotel şi mai plăcut. În plus, ca printr-o minune, copiii sălbatici şi gălăgioşi devin cuminţi şi harnici după un curs de ceramică unde trebuie să ridice vreo 20 de kile de lut pe zi ca să facă o farfurie strâmbă... Dar banii din turismul acesta nu ajung. Aşa că, în fiecare zi când nu au musafiri, Weisii se duc în pieţele ţărăneşti din zonă unde vând ce produc ei înşişi: vase de ceramică pictate în stil englezesc, portofele din piele organică luată de la fermele din jur, veioze din lemn cu un design uluitor de simplu, dar foarte elegante... Sunt cunoscuţi, lumea cumpără de la ei,