Ciuma, una dintre cele mai înfricoşătoare boli care a ucis prăpăd de oameni de-a lungul timpului, este reprezentată în fel şi chip în mitologia populară. Cum variantele diferă de la o regiune la alta, ea poate fi atât fiinţă hâdă înaripată, cât şi creatură înspăimântătoare, pe jumătate om şi pe jumătate animal.

Ciuma, una dintre cele mai înfricoşătoare boli care a ucis prăpăd de oameni de-a lungul timpului, este reprezentată în fel şi chip în mitologia populară. Cum variantele diferă de la o regiune la alta, ea poate fi atât fiinţă hâdă înaripată, cât şi creatură înspăimântătoare, pe jumătate om şi pe jumătate animal. “Ciuma este o dihanie nevăzută, cu un picior de vacă şi unul de om, cu coarne şi cu coase în mână, cu care seceră sufletele vitelor şi ale oamenilor” (Th. Speranţia – “Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti”). Credinţele populare spun că Ciuma este cea mai de temut creatură a pământului, mult mai periculoasă decât lupii. Dacă aceştia din urmă atacă doar atâtea animale şi oameni cât să se sature, ea le ia sufletul tuturor persoanelor care-i trec în cale. Există însă o divinitate populară care o poate ţine în frâu.

De cine se teme Ciuma?

Sfântul Haralambie, celebrat la data de 10 februarie, a primit acest “dar” de la Dumnezeu, în împrejurări cel puţin neobişnuite. “Sfântul Haralambie, care fusese dintru-întâi cioban la oi, a învăţat de la un doftor lecuirea tuturor felurilor de boli şi, tămăduind oamenii fără plată, lumea l-a făcut sfânt. Ivindu-se însă într-un rând Ciuma, oamenii au început să moară cu droaia şi, în puţină vreme, a rămas singur, singurel. Dumnezeu i-a dat atunci Sfântului Haralambie Ciuma în seamă. De atunci, el ţine Ciumele de păr, ca să nu-şi mai facă de cap, cum şi-au făcut cu ai lui” (I. Candrea – “Folclorul medical român comparat”). Din când în când, Sfântul Haralambie oboseşte, nu mai este