Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locomotiva ucigaşă, oprită prin ancorare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 februarie 2008 ·

Locomotiva care a pornit, ieri, fără mecanic din staţia Odorheiu Secuiesc ar fi putut parcurge peste 60 de kilometri, până la capătul liniei, la Sighişoara.

Locomotiva a fost oprită prin ancorare, la a treia încercare, în dreptul haltei Secuienii Noi, după ce a parcurs 32 de kilometri şi a omorât un om.

Totul a început în staţia CFR Odorheiu Secuiesc unde mecanicul feroviar Ioan Conceriu, 55 de ani, efectua nişte manevre. Potrivit şefului Biroului Poliţiei Transporturi Feroviare Miercurea-Ciuc, comisarul Constantin Nuţ, mecanicul a părăsit locomotiva pentru a rezolva nişte acte la Biroul de Mişcare. „A lăsat motorul pornit şi nu a asigurat locomotiva“, ne-a declarat Nuţ. Pentru că era în pantă, locomotiva s-a pus în mişcare.

Când a observat că a pierdut locomotiva, mecanicul s-a urcat într-un taxi cu care a gonit până la prima haltă CFR, Feliceni, aflată la 6 km de Odorheiu Secuiesc, către Cristuru Secuiesc. Când a sosit locomotiva, a încercat să urce în ea, din mers, ca s-o oprească. A alunecat, a căzut sub roţi şi a murit. Locomotiva şi-a continuat mersul, rulând singură mai departe. Câţiva muncitori feroviari au încercat s-o oprească şi la Cristuru Secuiesc, unde au aşezat pe şine nişte tamburi.

„Locomotiva avea în faţă apărători pentru bolovani care au aruncat tamburii de pe şine“, ne-a relatat comisarul Nuţ.

Soluţia salvatoare a venit la aproximativ 45 de minute de la începerea „călătoriei“: în urmărirea locomotivei fără mecanic a fost trimisă o alta care a ajuns-o din urmă. Locomotiva a fost ancorată cu lanţuri şi frânată apoi, în dreptul haltei CFR Secuienii Noi. Parcursese, de una singură, 32 km.

Potrivit Mediafax, în cauză a fost deschisă o anchetă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, fiind vorba despre un acci

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 32 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 50 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum o ora
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°