Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pleşan ironizează CFR

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 6 februarie 2008 ·

Pleşan anunţă că Steaua e gata să cîştige 15 meciuri la rînd în retur şi spune că trupa lui Andone va fi mulţumită şi cu înfrîngerea în meciul direct, din Ghencea

A jucat toate cele 90 de minute ale partidei de ieri cu Teplice (2-0) şi a fost unul dintre cei mai activi stelişti, lucru remarcat de pe margine şi de Ioan Andone. "Ştie foarte bine să dea pasă prin , cu zicem noi, adică printre fundaşi. Bun jucător", a spus Ando după ce Pleşan îl servise pe Neaga cu o pasă ideală. După fractura de peroneu suferită în august, mijlocaşul e refăcut sută la sută şi se află şi la capacitate maximă din punct de vedere fizic.

- Mihăiţă, meciul cu Teplice a fost cel mai bun meci pe care l-aţi făcut?

- Nu ştiu asta, dar ştiu că am cîştigat cu 2-0, am mai avut şi un penalty, pe care l-am ratat chiar eu, şi ne-am creat şi alte ocazii de gol. Sînt mulţumit de cum am evoluat.

- Patru victorii din patru partide, ce urmează?

- Victoriile din meciurile amicale nu contează foarte mult. Meciurile importante vor începe abia din 23 februarie, dar dacă tot am pornit pe acest drum, cu succese pe linie, trebuie să continuăm seria şi în campionat.

"Vreau să fie de 15 ori 1-0"

- Pe 2 martie, se joacă finala campionatului în Steaua - CFR?

- Nu e nici o finală cu CFR, e doar un meci pe care îl vom juca în Ghencea şi pe care automat trebuie să-l cîştigăm, deoarece îl jucăm în faţa propriilor suporteri.

- Andone a fost astăzi să vă spioneze.

- Nu contează că ne-a spionat. Dacă îmi aduc bine aminte, parcă cei de la CFR au spus la începutul perioadei de pregătire că ne vor da 4-0, 5-0. Acum, după 3 săptămîni, am văzut că spun că ar fi mulţumiţi în Ghencea şi cu un egal. Pînă la meci mai e timp, aşa că în ziua partidei vor fi, probabil, mulţumiţi şi cu o înfrîngere la limită pentru că, oricum, de bătut îi batem.

- Gigi B

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 36 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°