Piaţa bursieră este dominată în continuare de teamă, care conduce la evoluţii imprevizibile pe termen scurt. Informaţiile pozitive nu sunt luate în considerare, în timp ce informaţiile negative sunt exagerate de către piaţă în această perioadă. Indicii bursei de la Bucureşti au pierdut în această săptămână aproximativ 5% şi cumulează, de la finele anului trecut, scăderi de peste 20%. Dintre componentele indicelui principal, doar sectorul farmaceutic a înr
Piaţa bursieră este dominată în continuare de teamă, care conduce la evoluţii imprevizibile pe termen scurt. Informaţiile pozitive nu sunt luate în considerare, în timp ce informaţiile negative sunt exagerate de către piaţă în această perioadă.
Indicii bursei de la Bucureşti au pierdut în această săptămână aproximativ 5% şi cumulează, de la finele anului trecut, scăderi de peste 20%.
Dintre componentele indicelui principal, doar sectorul farmaceutic a înregistrat creştere; acţiunile Biofarm au câştigat 2%, iar Antibiotice, 1,6% în ultima săptămână. La polul opus avem acţiunile Petrom, care au pierdut peste 10%. Printre principalele ştiri ale săptămânii, am avut admiterea la cota bursei a acţiunilor Erste Bank, aceasta fiind prima listare în Categoria Internaţională Acţiuni, şi reducerea perspectivei ratingului României de la stabil la negativ din partea agentiei Fitch.
În aceeaşi categorie, agenţia a inclus şi Bulgaria, Letonia şi Estonia. Dacă după apariţia ştirii moneda naţională a înregistrat o depreciere uşoară, anulată în final, în schimb, piaţa de acţiuni a fost foarte afectată, indicele BET fiind în scădere joi cu 4%, iar BET FI, cu 4,4%. Pe aceeaşi informaţie, piaţa din Bulgaria era, la finele şedinţei, în creştere cu 3%, cea din Estonia pierdea 0,4%, iar cea din Letonia înregistra o scădere de 0,4%. @N_P