Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decebal Traian Remeş a semnat procesul-verbal de luare la cunoştinţă a învinuirilor

Publicat in Gandul, miercuri 6 februarie 2008 ·

Fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş i-au fost prezentate, ieri, învinuirile de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este cercetat de trafic de influenţă, alături de fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan şi omul de afaceri Gheorghe Ciorbă. Surse judiciare au declarat că Remeş a semnat procesul-verbal de luare la cunoştinţă a acuzaţiilor care i se aduc şi a solicitat un termen pentru a aduce probe în apărarea sa. Nici la intrarea în instituţie şi nici la ieşire, fostul demnitar nu a făcut nicio declaraţie.

Potrivit DNA, Remeş ar fi fost destinatarul banilor ce îl aveau ca intermediar pe fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, cercetat de DNA , din 6 octombrie anul trecut, pentru complicitate la cumpărare de influenţă. În cursul lunii septembrie 2007, Ioan Mureşan ar fi înlesnit transmiterea promisiunii şi darea unor produse în valoare de 1.500 lei şi a sumei de 15.000 euro de la omul de afaceri Gheorghe Ciorbă unui demnitar al statului, pentru favorizare la licitaţii publice.

Surse judiciare informau că Ciorbă, originar din localitatea Certeze, judeţul Satu Mare, a formulat un autodenunţ în care a recunoscut că i-ar fi dat 15.000 de euro, urmând să ofere şi un autoturism Audi Q7 şi 100 de litri de pălincă actualului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş, cu complicitatea fostului ministru Ioan Avram Mureşan, după ce a aflat că este în vizorul DNA şi după ce s-a făcut tranzacţia. Aşa se explică de ce Ciorbă este învinuit de DNA pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă. (R.L.)

Fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş i-au fost prezentate, ieri, învinuirile de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este cercetat de trafic de influenţă, alături de fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan şi omul de afaceri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 36 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°