Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavă de râie, tratată de giardia

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 februarie 2008 ·

După ce a fost tratată de eczemă şi giardia la Spitalul din Segarcea, o fetiţă de şapte ani a aflat la Spitalul de Urgenţă Craiova că i s-a greşit diagnosticul. Cât a fost internată la Segarcea, fata stătuse împreună cu alţi copii cu viroze respiratorii într-un salon în care se făceau lucrări de reparaţii. O fetiţă de şapte ani, din comuna doljeană Măceşu de Jos, a încăput zilele trecute pe mâna unor medici care i-au greşit diagnosticul. S-a întâmplat joi, 31 ianuarie, la Spitalul Orăşenesc din Segarcea, unde Andreea Sârbu a fost internată pentru că acuza mâncărimi pe tot corpul. Medicii din Segarcea au diagnosticat-o cu „eczemă uscată suprainfectată şi giardioză intestinală“ şi au trecut-o imediat pe tratament cu oxacilină, gentamicină, prednison şi clorfeniramină. După cinci zile de tratament, starea copilei s-a înrăutăţit. „Bubiţele s-au întins pe tot corpul şi are mâncărimi cumplite. Iar tratamentul i-a făcut mai mult rău, a început să i se jupoaie pielea pe mânuţe“, a susţinut Lenuţa Sârbu, mama fetiţei.

Copilul a fost consultat şi de manager Pentru că Spitalul Segarcea nu are Secţie de dermatologie, Lenuţa Sârbu a cerut medicilor să o transfere pe fetiţă la un spital cu o astfel de secţie. Medicii din Segarcea au spus că nu pot să ceară ambulanţă pentru o eczemă şi au sfătuit-o să acepte externarea la cerere. Sfătuită de educatoarea fetiţei, Lenuţa Sârbu nu a acceptat externarea şi luni după-amiază a reuşit să discute cu managerul Spitalului Segarcea, dr. Doru Gofiţă. Acesta i-a promis că îi va face rost de salvare în ziua următoare, la prima oră. Ba, mai mult, managerul - medic de profesie - a consultat-o şi el pe Andreea, dar fără să observe ceva neobişnuit. „Am examinat fetiţa şi nu era caz de urgenţă medicală. Era doar o eczemă suprainfectată“, a spus Gofiţă.

Tratament pe şantier Ieri-dimineaţă am intrat în salonul Secţiei de pediatrie a Spi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 31 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 30 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 13 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°