Am aflat zilele trecute că România a fost desemnată invitata de onoare a celebrului Carnaval de la Veneţia. M-a bucurat o primă ştire frumoasă, în mijlocul colapsului de imagine a României în ţara lui Dante (nu mă pot reţine să gândesc că poetul ar fi putut lesne rescrie „Infernul“ dacă trăia experienţa românească din Italia zilelor noastre). M-a animat un gând plăcut - că mai sunt profesionişti ai diplomaţiei, a căror strategie a dat roade în încercare

Am aflat zilele trecute că România a fost desemnată invitata de onoare a celebrului Carnaval de la Veneţia. M-a bucurat o primă ştire frumoasă, în mijlocul colapsului de imagine a României în ţara lui Dante (nu mă pot reţine să gândesc că poetul ar fi putut lesne rescrie „Infernul“ dacă trăia experienţa românească din Italia zilelor noastre). M-a animat un gând plăcut - că mai sunt profesionişti ai diplomaţiei, a căror strategie a dat roade în încercarea de a resuscita cumva imaginea muribundă a României şi a românilor -, convinsă fiind că altfel nu i-am fi inspirat pe italieni să ne aducă un asemenea omagiu.

Ce e drept, efortul oficialităţilor române a fost unul concertat, căci proiectul a însemnat, de fapt, o colaborare între Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Cultural Român - împreună cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia - şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism.

Încercată de un firav fior de speranţă că s-ar putea, în fine, petrece o minune, am început să caut pe harta Europei un loc, oriunde pe continent, unde, printr-o superbă şi istorică solidaritate a conducătorilor noştri, suntem cunoscuţi şi respectaţi pentru civilizaţia, cultura şi valorile noastre, pentru inteligenţă şi creativitate, într-un cuvânt pentru identitatea noastră e