Francezii sunt extrem de pragmatici în relaţiile cu noi. Ori de câte ori ei au simţit că autorităţile de la Bucureşti au nevoie de gesturi pompoase, dar goale de conţinut s-au grăbit să le facă, ştiind că şi în politică vorbele nu costă.

Deşi presa de toate culorile a numit-o vizită, aventura preşedintelui Franţei pe meleagurile lui Dracula ar merita mai degrabă porecla de popas. Oaspetele a ajuns la Bucureşti pe la prânz, a luat masa (putea să facă asta în avion, dar atunci ar fi fost pe banii săi şi, cum, ca orice proaspăt însurat, trebuie să strângă bani de casă, a preferat să prânzească pe banii României), a apărut în faţa presei împreună cu Traian Băsescu, a dat o fugă să-l vadă şi pe Călin Popescu Tăriceanu, s-a urcat pe podiumul pus de conducerea Parlamentului nostru pentru a-l face să se simtă de înălţimea lui De Gaulle şi a şters-o. La Paris, să nu stea prea mult singurică proaspăta consoartă cu sânii deveniţi bun de consum public pe internet.

În declaraţia de presă de la Cotroceni, Nicolas Sarkozy a făcut o trimitere la De Gaulle. Dat fiind că Napoleon e prea departe în timp şi mai ales că a vrut să cucerească Europa, şi nu s-o unească, preşedinţii francezi se dau în vânt să se compare cu De Gaulle. Aşa cum politicienii români se compară cu Nicolae Ceauşescu. Deosebirea dintre politicienii francezi şi politicienii români e că primii o fac pe faţă, în timp ce ultimii o fac pe ascuns. De Gaulle a venit în vizită în România pe vremea lui Ceauşescu.

Mulţi vor fi rămas surprinşi de această trimitere a unui şef de stat francez la cel considerat azi de văduvele nedezvirginate din presă şi din aşa-zisa societate civilă drept Odiosul. Luând aminte însă la cele spuse în declaraţia de presă de la Cotroceni, în discursul din Parlament, dar şi la faptele ţesute în jurul acestui popas bucureştean, ne vom da se