Mugur Isarescu este deja o institutie in sine. O institutie care conduce o institutie. Cu luminile si umbrele lor, sunt cele mai coerente din Romania ultimilor 18 ani. Anul acesta, Mugur Isarescu este nevoit sa intervina din nou in forta pentru ca Executivul, luat de valul electoral, sa nu scape corabia de sub control.

Lumini si umbre

In septembrie 1990, Mugur Isarescu devenea guvernatorul unei Banci Nationale secatuita de rezerve valutare. Totul se dusese pe importuri in nebunia primelor luni postrevolutionare. Anii 90 au fost tulburi. Inflatia era sufocanta, firmele n-aveau voie sa pastreze valuta din export, iar cursul leului era stabilit exclusiv de Banca Centrala.

Multe dintre manevrele de atunci, coroborate cu nationalizarea valutei, decisa de premierul Teodor Stolojan, au provocat probleme cumplite micilor oameni de afaceri care se straduiau, din greu, sa ridice capul. Poate ca Mugur Isarescu ar avea ce sa-si reproseze pentru acea perioada.

In 1997-1998, pe langa urechile Romaniei a suierat glontul. Trei varfuri succesive de plata ale creditelor externe contractate iresponsabil au impins Romania la limita incapacitatii de plata. In vecini, Sofia nu facuse fata si se blocase. BNR a reusit sa treaca cu bine peste momentele de risc maxim. In 1999, Mugur Isarescu a devenit premierul Romaniei.

La investirea in Parlament, obtinuta spectaculos cu doar 5 voturi impotriva, Mugur Isarescu anunta ca prioritatile sale pentru anul 2000, electoral nota bene, erau accelerarea reformei si relansarea economica.

S-a tinut de cuvant. Analistii considera ca 2000 a fost anul de cotitura pentru economia romaneasca, anul in care Mugur Isarescu a intors vaporul si pus bazele cresterii economice sanatoase a Romaniei. Masurile nepopulare l-au costat insa in plan electoral.

Candidatura lui Mugur Isarescu