Justitia urmeaza sa decida daca licitatia organizata de conducerea Loteriei Romane, pentru alegerea unei noi case de avocatura, s-a desfasurat legal. Instanta a anulat, in prima faza, licitatia! Dupa ce ieri "Adevarul" a dezvaluit despre sponsorizarile "cu dedicatie" facute de Loteria Romana, dupa numirea Lilianei Minca in fruntea Companiei, astazi va prezentam primele "masuri" adoptate de aceasta, printre care s-a numarat si schimbarea avocatilor institutiei.
Procedura de atribuire a contractului de consultanta juridica, a carui valoare este altminteri confidentiala, a fost contestata in instanta de o alta casa de avocatura. Justitia nu a luat, inca, o hotarare definitiva si irevocabila in acest caz, dar a dat dreptate, in prima instanta, contestatarilor, „constatand nulitatea absoluta" a licitatiei organizate de conducerea Loteriei Romane.
Contractul semnat de Loteria Nationala cu SCA Hahui si Asociatii a fost contestat in instanta de SCA Bostina si Asociatii, sub suspiciunea ca nu s-a respectat procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica. Dupa un an si jumatate de procese, doua complete de judecata de la Tribunalul Bucuresti au dat decizii contradictorii in acest dosar. Hotararea finala urmeaza sa fie luata de Curtea de Apel Bucuresti.
In prima faza, magistratii Tribunalului Bucuresti au constatat "nulitatea absoluta a procedurii de selectie de candidaturi in vederea selectarii unui consultant juridic in domeniul dreptului comercial, concurentei si proprietatii intelectuale, precum si a tuturor actelor subsecvente incheiate de parata Compania Nationala Loteria Romana SA si ofertantul declarat castigator. Obliga parata la reluarea procedurii, cu respectarea dispozitiilor legale incidente".
Selectia consilierului juridic, facuta pe internet
Printre primele masuri adoptate de Liliana (Ghervasu