Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 700 de locuri scoase la concurs de Ministerul Apărării

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 februarie 2008 ·

OLT. Mai multe posturi în armată, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi, au fost scoase la concurs, la nivel naţional, de Ministerul Apărării (MA). Acţiunea de recrutare a potenţialilor candidaţi a fost demarată marţi, 29 ianuarie, şi va continua până în iunie. Pentru liceul militar, la nivel naţional sunt disponibile 300 de locuri, câte 100 pentru liceele militare de la Breaza, Alba Iulia şi Câmpulung Moldovenesc. Dintre cele 100 de locuri alocate fiecărui liceu, 20 sunt pentru fete, iar 80 pentru băieţi. „Candidaţii recrutaţi de Biroul de Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean trebuie să-şi întocmească dosarele de candidat. Ei vor susţine probele de selecţie (testare psihologică şi fizică) la Breaza, iar dacă vor trece de ele vor susţine examenul de admitere la unul dintre cele trei licee. Candidaţii, absolvenţi ai învăţământului gimnazial, trebuie să aibă vârsta de până la 16 ani la data începerii anului şcolar. Pregătirea acestora durează patru ani. Le sunt asigurate gratuit condiţiile de studiu, cazarea, masa şi asistenţa medicală“, a declarat locotenent-colonelul Ilie Hău. Pentru viitorii candidaţi care vor absolvi liceul în acest an, MA scoate la concurs mai multe posturi de sublocotenent. Pentru Academia Forţelor Terestre Sibiu sunt alocate 112 locuri, dintre care 29 pentru fete. Pentru Academia Forţelor Aeriene Braşov, la nivel naţional sunt alocate 55 de locuri, dintre care 15 posturi pentru fete. La Academia Tehnică Militară Bucureşti sunt 115 locuri, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi, iar la Academia Navală Constanţa, MA scoate la concurs 40 de locuri (patru fete şi 36 de băieţi). „Durata studiilor este de trei ani. Candidaţii vor fi încadraţi cu gradul de sublocotenent şi vor beneficia de repartiţie în unităţile militare“, a ţinut să precizeze Hău. Absolvenţii de liceu care au cel mult 24 de ani se pot îndrepta şi către învăţămâ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 36 minute
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 3 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 2 ore
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum o ora
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE ORA 13:00 Naționala României își află astăzi adversarii din preliminariile CM 2026! „Tricolorii” pot întâlni din nou Kosovo

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00 și

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 11 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Grindeanu: Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor/ Nu pot să vă spun dacă Ministerul Transporturilor va merge la PSD sau la PNL sau la UDMR

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că dorinţa sa nu este ”neapărat” să continue ca ministru al Transporturilor în următorul Guvern şi a menţionat că în cadrul negocierilor purtate până în prezent nu s-a stabilit dacă acest minister

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum o ora
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 3 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°