Pentru cine va mai bate pendulul?
In locuinta austera din Stirbei-Voda, unde Geo Bogza se instalase dupa cutremurul din 1977, o singura mobila iesea in evidenta. Un pendul urias, de la podea pina aproape de tavanul garsonierei. S-ar fi zis ca fusese comandat la dimensiunile locatarului. Dar apartinea, evident, altei epoci. Intarsurile din esente diferite de lemn, intr-o asociere rafinata, tradau probabila origine englezeasca. Poate ca provenea, cumva, din vreo sursa vecina cu meridianul Greenwich. Impecabil, secunda cu secunda, somptuosul ornic marca ireversibila scurgere a timpului, supus nobilei servituti de a masura, sacadat, sorocul destinelor. Ciudatenia era ca, desi domina ambianta incit i se putea banui o functie tutelara, numai in imprejurari exceptionale isi dezvaluia rafinatul sau mecanism sonor. Cind stapinul credea nimerit sa-l programeze, declansa dangat de multiple clopote acordate intr-o gama grava, cu suave si indelungi reverberatii.
Nu oricind gasea cu cale Bogza sa ofere asemenea recitaluri si, implicit, sa deschida acces spre gratia trairilor, impartasite, pe masura fiecarei sensibilitati, din sacralitatea sedimentata prin negura vremilor.
Uneori, chiar reuniunea modestului grup, prezent in Stirbei-Voda la fiece 6 februarie pentru a aniversa inca un an adaugat la virsta amfitrionului, se petrecea fara ca pendulul sa-si faca auzit mesajul. Trebuia deosebita dispozitie sufleteasca, o cota inalta a sentimentului participarii la un ritual parafat de constiinta comuniunii launtrice. Datorita baremului sever, auditia avea loc, in plen, rar de tot. In schimb, fiecaruia dintre cei carora le acorda privilegiul prieteniei i-a ramas incrustata in memorie macar imprejurarea unei "gale" surpriza, in exclusivitate. Nu-mi revin nici acum din emotia transmisa de Bogza, ca ofranda in ziua casatoriei. A sunat telefonul, i-am recunoscut voc
