La Nicolae Grigore Marasanu erosul penduleaza intre un ludic eufemistic si o egomanie patetic-elegiaca de factura manierista, egomanie omniprezenta in ciclul "Elegii pentru Ana Suz" din volumul "Enisala": "Vin sa rup fructul iubirii,/ Ana Suz, si sa te mintui/ de pacatul tau cit stinca/ de a nu ma fi urmat". Dar manierismul (in configuratie antitetica - arta versus realitate) lipsit de un suport imagistic face intotdeauna ravagii in poezie. In cazul de fata, ravagiul dainuie pe parcursul primelor trei volume, impulsionat de respectarea cu strictete masochista a unui canon parazitar ce schimba traiectoria metaforei spre o sublimare a kitsch-ului, moment fatal in care luxurianta descriptiva si micile pivotari suprarealiste nu mai reprezinta trape de evadare.

Abia in "Distanta dintre mine si un iepure", aparut in plina urgie optzecista, discursul este mai fluid si pare a fi simultan cu sosirea poetului in metropola, odata cu punerea "face to face" cu masinaria de multiplicat fiinte artificiale. Nostalgiile se intensifica, cu toate ca nu mai pot dilata spatialitatea fizica, misuna antinomiile de rit baroc si cad travestiurile solare: "E trist al mortii carnaval/ chiar si pe ciini cind ii infrunta!/ Mi-e dor de iarba, de un bal/ si de-o petrecere la nunta/ (...) Alerg si pling pe strazi pustii/ cu lesurile lor in spate./ La geamuri oarbe vin copii, stol mic de pasari speriate" (Elegia lanturilor fara ciini) sau "Vino in vaile fumeginde ale orasului,/ i-am zis;/ acolo motoarele rapaie/ behaie/ hamaie/ ca o turma de ciini la vinatoare./ Cind le aud ies din casa si strig/ crezind ca dau lupii!" (Cautarea mortului). Tot pe parcursul acestui volum, in cadrul livrescului, se fac simtite influentele beat si o rotativa a registrelor. Eul creator ajunge pina la performanta de a pune in abis existenta cotidiana. Experimentalul se extinde in tandem cu tendintele semantico