Acesta este titlul unui catalog-album editat cu ocazia ultimei expozitii pe care Horea Pastina a deschis-o la Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia si care a fost lansat zilele trecute la Anticariatul Curtea Veche, un nou prilej de a ne intilni cu lucrarile pictorului intr-o consistenta expozitie deschisa aici. Nu este insa singurul motiv care ma face sa vorbesc acum despre pictura lui Horea Pastina. La sfirsitul anului 2007, el a primit din partea Academiei Romane Premiul „Ion Andreescu“, una dintre cele mai importante distinctii in domeniul culturii, ce vine sa rasplateasca opera unuia dintre cei mai pretuiti pictori contemporani.
Sint peste douazeci de ani de cind, in expozitia personala deschisa la Sala Dalles, Horea Pastina afirma cu vigoare prezenta unui nou destin artistic, manifestind o atitudine atipica pentru o perioada framintata de nevoia de a experimenta, de a renunta la valorile clasice ale unui limbaj. El s-a „strecurat“, de-a lungul anilor, incercind sa treaca netulburat printr-o existenta in care cu greu se poate face abstractie de ceea ce se petrece in preajma. Retras in atelierul sau, acesta a functionat ca un remediu benefic la forfota de afara, gindurile lui reuseau sa-si urmeze parcursul linistit. Iar despre acest lucru ne vorbeste opera sa picturala, o oglinda a universului imediat, a naturii si obiectelor, a unei lumi iesite din caruselul nebuniei cotidiene, capabila de a primi revarsarea privirii interioare sau, altfel spus, de a „asculta privirea“ pictorului, oprita pentru o clipa asupra ei, in incercarea de a intelege rosturile acestei lumi.
Nu este usor sa plonjezi intr-un asemenea univers. Iar cea mai mare greseala este aceea de a ramine in exterioritatea imaginii, de a cadea in capcana acestei explozii de seninatate, de lume translucida, privita parca printr-un val, fara a intelege drumul ales de Horea Pastina, d
