Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria dolofană

Publicat in GAZETA de SUD, joi 7 februarie 2008 ·

Numărul funcţionarilor publici ai Craiovei va creşte în acest an cu 64 de persoane, dacă intenţiile primăriei vor fi validate mâine de consiliul local municipal. Potrivit unui referat al Serviciului de resurse umane, aparatul municipalităţii poate funcţiona la turaţie normală doar dacă are în componenţă minimum 564 de „rotiţe“, unse în 2008 cu 20,6 milioane de lei, bani publici. Organigrama Primăriei Craiova propusă pentru 2008 cuprinde încă o direcţie, de achiziţii publice, numărul total de compartimente conduse de directori executivi ridicându-se astfel la şapte. Numărul de angajaţi în aparatul propriu al municipalităţii ar trebui să crească şi el, de la 500 la 564, mai toate direcţiile pricopsindu-se cu prospături. Potrivit unui referat al Serviciului de resurse umane, volumul de muncă în primărie este în creştere, aşa că n-ar mai putea fi acoperit de personalul existent. Direcţia de achiziţii publice este „desenată“ pe două servicii, în care să activeze 18 oameni, dintre care opt din vechile structuri şi zece nou-încadraţi. De câte doi funcţionari mai au nevoie departamentele economic şi de asistenţă socială, de trei - Direcţia urbanism, de câte şase - Direcţia de taxe şi impozite şi Direcţia de servicii publice şi de opt - Direcţia patrimoniu. O spectaculoasă expansiune se produce la Direcţia programe de dezvoltare şi investiţii, unde vin nouă funcţionari, doi dintre aceştia urmând să fie transferaţi cu tot cu birou de la Direcţia de servicii publice. „La Direcţia proiecte, programe de dezvoltare, tehnică şi investiţii se propune o creştere cu nouă posturi noi, avându-se în vedere accesarea programelor de finanţare nerambursabile, elaborarea, depunerea spre finanţare şi implementarea proiectelor de interes local cu finanţare nerambursabilă, semnarea de acorduri de parteneriat cu autorităţile locale din spaţiul european etc.“, se arată în fundamentarea Servi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 34 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 40 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°