Eu ma mai intreb uneori, cind vad hoinarind pe strada, la o ora tirzie, o femeie de virsta mijlocie, domne, de unde vine. Sau unde se duce. Si e si singura. E miezu’ noptii, n-ar trebui sa fie de mult acasa? Ce o poate scoate din casa la asa o ora? Asta nu inseamna decit ca, uneori, in mod surprinzator, tinerii au mai multe prejudecati decit cei mai in virsta, iar acestia din urma au capacitatea de a se adapta nici nu stim noi cit de usor si de rapid unor situatii noi sau disperate. Probabil experienta le rafineaza intuitia, iar intuitia le dicteaza solutii cu care unii nu ar fi de acord. Cred ca am divagat prea mult fara subiect, dar traseul asta mental are legatura cu subiectul filmului lui Sam Garbarski, Irina Palm, film tare iubit la Festivalul de Film de la Berlin, 2007, desi nepremiat pe masura asteptarilor.
Maggie, personajul principal, interpretata de Marianne Faithfull (amica de tinerete a celor de The Rolling Stones, cu care a impartasit muzica si droguri), ajunge exact in punctul in care, daca as vedea-o intorcindu-se cu ultimul metrou acasa, m-as intreba toata noaptea de ce oare. E posibil sa ascunda un mister? Oricine poate, de ce nu? De ce n-ar exista un mister intr-o englezoaica burgheza, de virsta mijlocie? O vaduva, care traieste intr-un orasel cu atmosfera postindustriala in apropiere de Londra, la numai citeva case distanta de restul familiei sale: fiul, nora si nepotelul Ollie, care ii va schimba practic viata lui Maggie, declansind un joc misterios si periculos. Micutul sufera de o boala care poate fi tratata numai in Australia, ceea ce inseamna sa scoti rapid bani din buzunar, bani care, evident, nu sint la indemina.
Nu e suparator ca solutia gasita e un cliseu ultrafolosit in fictiunea literara sau cinematografica: cineva se sacrifica si se prostitueaza, pentru ca, stim, din prostitutie ies bani cel mai rapid si in cantitat
