Alte 100 de proiecte derulate prin fonduri Sapard ar putea ramane fara sprijinul financiar, din pricina intarzierilor cu care au fost efectuate lucrarile. Pana in prezent, finantarea altor 144 de proiecte Sapard, dintre care trei desfasurate in Timis, a fost oprita.
Timisul este, incepand cu anul 2002, unul dintre beneficiarii importanti ai fondurilor Sapard – aproape 300 de investitii realizate in mediul rural fiind sprijinite prin acest program. Trei proiecte reziliate in Timis
Dacian Ciolos, ministrul Agriculturii, a anuntat recent ca 100 de proiecte – 40 de proiecte de infrastructura si 60 pentru drumuri forestiere – derulate de catre consiliile locale prin intermediul programului Sapard ar putea fi reziliate, din cauza intarzierii cu care decurg lucrarile. Dacian Ciolos a mai declarat, citat de agentia de presa NewsIn, ca a informat si prefectii vizavi de posibilitatea rezilierii contractelor.
Potrivit Agentiei de Plati, Dezvoltare Rurala si Pescuit, din 2004 pana in prezent alte 144 de proiecte sprijinite cu fonduri Sapard, desi declarate eligibile, au fost reziliate. Dintre acestea, 134 reprezinta investitii private in industria alimentara, in exploatatii agricole si diverse activitati economice. Restul sunt investitii publice in modernizarea infrastructurii rurale. Cele mai frecvente motive intalnite in cazurile in care s-a decis rezilierea contractelor au fost nerespectarea clauzelor din contract, a criteriilor de eligibilitate si imposibilitatea implementarii proiectului.
Din cele aproape 150 de investitii care nu au mai beneficiat de fondurile de preaderare, trei s-au derulat in Timis. Constructia unei fabrici de conserve in Dumbravita – investitie de un milion de lei – nu a mai primit sprijin financiar din partea U.E., pentru ca beneficiarul, S.C. Tios Comerce S.R.L., nu si-a respectat obligatiile contractuale, depasind termenu