Carmen Elisabeth Puchianu
Der Splitter im Auge. Überlegungen zur Interpretation einiger Erzählwerke von Thomas Mann,
Stutz, Passau, 2007, 228 p.
Thomas Mann si scrierile sale nu au constituit un obiect predilect de meditatie pentru intelighentia romaneasca, precum s-a intimplat cu alti autori occidentali de aceeasi talie. Daca in perioada interbelica, cind se citea mult in original, accesul la text era limitat nu atit de cunoasterea limbii germane, cit de dificultatea stiuta a discursului narativ practicat de autorul Muntelui vrajit, traducerile romanesti de dupa 1955, anul mortii lui Thomas Mann (traduceri, unele foarte bune, datorita carora publicul nostru a putut profita, precum in putine alte cazuri in acea vreme, de cvasitotalitatea titlurilor importante ale unuia dintre cei mai de seama „clasici ai modernitatii“), nu au risipit rezerva, inclusiv pe cea a germanistilor, intimidati mai cu seama in absenta necesarelor instrumente de lucru – de la editii la bibliografia critica – intr-o epoca hiperrestrictiva cu importul de carte.
Cu exceptia notabila a lui Ion Ianosi, o voce distincta a exegezei – „vocea ei romaneasca“ prin excelenta –, si mai tirziu a lui Lucian Raicu, potentialii comentatori au ezitat sa se aventureze in labirintul unei opere de o vastitate complexanta, cu atit mai mult cu cit cliseele semioficioase vehiculate pe urma exegetilor redegisti, care, la rindul lor, au simplificat la maximum citeva idei preluate de la Lukács (tabu dupa 1956) si Hans Mayer (tabu dupa 1962), pareau a nu lasa prea mult spatiu de manevra initiativelor „neomologate“ sau neomologabile.
Nu mai putin adevarat insa este si faptul ca, inclusiv in spatiul lingvistic german, interesul pentru Thomas Mann a stagnat citeva bune decenii; doar publicarea jurnalelor a fost de natura sa dea un nou impuls lecturii operei din perspecti
