Prin trimiterea de trupe în Ciad, România nu numai că se implică militariceşte într-un conflict tribal, dar mai mult se conturează a fi o furnizoare planetară de expediţii militare.
De ceva timp am prins un nărav: la două noaptea ascult jurnalul în limba franceză al RFI. Post de radio serios. După ştirile care mă ţin la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume, vine o altă emisiune de excepţie: Decriptage. În ultimele săptămâni, jurnalul RFI de la două noaptea începe cu evenimentele din Ciad. Le-am ascultat indiferent, convins că e vorba despre lucruri ce n-au nici o legătură cu ţara noastră. Un tipic război într-o ţară pierdută în imensitatea continentului african, în care confruntarea dintre triburi a îmbrăcat coloratură politică. Un război în care Franţa, fostă putere colonială, ţine partea unui preşedinte corupt, deoarece are solide interese economice în zonă.
Luni, 4 februarie 2008, la Conferinţa de presă ţinută la Cotroceni de Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy, un ziarist de la Le Figaro s-a adresat celor doi preşedinţi abordând chestiunea Ciad: "De la Le Figaro, o întrebare despre Ciad. Atacul care tocmai a avut loc asupra capitalei N’Djamena pare un avertisment fără precedent împotriva trupelor europene a căror dislocare a fost amânată. Aţi putea să ne spuneţi, domnule Preşedinte, când va putea avea loc această desfăşurare de forţe? Şi o întrebare acum pentru domnul Băsescu: atunci când se va face această desfăşurare de forţe, România va face parte din acest contingent cu cei 120 de soldaţi care au fost anunţaţi deja?"
Atât răspunsul lui Nicolas Sarkozy, cât şi cel al lui Traian Băsescu mi-au dezvăluit că întrebarea nu era aiurea: Da, România trimite trupe în Ciadul confruntat cu un război tribal. În răspunsul său, Nicolas Sarkozy a justificat implicarea militară a Franţei într-un război civil de p
