Naveta Atlantis, transportand primul laborator spatial european, Columbus, este programata pentru lansare in aceasta seara, dupa o amanare de doua luni.
La centrul spatial Kennedy de la Cape Canaveral se fac ultimele pregatiri pentru lansarea, la ora 19.45 GMT, a navetei Atlantis, care duce pe Statia Spatiala Internationala primul laborator spatial european, denumit Columbus. Fereastra de lansare (intervalul in care traiectoria navetei este optima) este de doar zece minute, iar conditiile meteorologice raman marea necu-noscuta.
Misiunea este un moment crucial pentru ambitiile europene legate de explorarea spatiului, laboratorul Columbus fiind rezultatul a aproape 25 de ani de negocieri intre state, cercetari si proiecte. In acelasi timp, este si un test pentru acordurile de cooperare in explorarea spatiului.
Printre cei sapte membri ai echipajului condus de Steve Frick sunt si doi europeni, francezul Léopold Eyharts, si germanul Hans Schlegel, de la Agentia Spatiala Europeana (ESA). Eyharts va ramane la bordul Statiei Spatiale Internationale, inlocuindu-l pe inginerul de zbor american Daniel Tani, care va reveni pe Pamant. Schlegel va efectua doua iesiri in spatiu dintre cele trei prevazute pentru misiunea Atlantis.
Pana acum, doar SUA si Rusia au avut laboratoare orbitale permanente. "Nu am avut niciodata o baza orbitala permanenta si vad in instalarea laboratorului Columbus prima etapa a unor activitati serioase de cercetari spatiale de catre europeni", estima Léopold Eyharts. Primele experimente care vor fi realizate sunt din domeniile biotehnologiei, medicinii si mecanicii fluidelor.
Dupa Columbus, la Statia Spatiala Internationala va fi atasat un al patrulea laborator, modulul japonez Kibo, care va fi transportat si montat in mai multe etape, primul zbor fiind prevazut pentru luna martie.
» Columbus in cifre