Majorarea dobânzii de politică monetară de la 8% la 9% şi creşterea provizioanelor cerute băncilor la creditele în valută acordate, decizii adoptate de BNR la începutul acestei saptămâni, vor avea ca efect creşterea dobânzilor la creditele şi depozitele bancare peste 3-4 luni.
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa (foto) spune că există un decalaj de 3-4 luni de transmisie a deciziilor de politică monetară, astfel că deciziile de luni vor fi resimţite abia în vară. Efectul acestor măsuri se epuizează în circa 18 luni, spune Cristian Popa.
De altfel, efectul majorării dobânzii de politică monetară de la 7% la 7,5%, decisă pe 31 octombrie 2007, se va resimţi la sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie, a arătat Popa. "Efectul majorării provizioanelor va face băncile mai conştiente de riscurile valutare", a declarat Popa. (E.C.)