In cursul zilei de ieri, la "Promex", a fost inaugurata oficial o investitie importanta pe parte de protectie a mediului, realizata in cofinantare cu Administratia Fondului pentru Mediu. Asa cum a explicat conducerea uzinei, este vorba despre o instalatie complexa de captare si filtrare a noxelor de la cuptoarele electrice de trei si cinci tone. "Pentru realizarea instalatiilor de captare si filtrare noxe pentru aceste cuptoare, societatea a solicitat si a obtinut sprijin financiar nerambursabil in suma de peste 465.000 lei, reprezentind 30% din valoarea eligibila a proiectului, prin Contractul de cofinantare incheiat cu Administratia Fondului pentru Mediu cu o valoare totala de aproape 1,7 milioane de lei", a declarat directorul general al SC "Promex", Costel Spiridon.
In cadrul acestui proiect au fost realizate doua sisteme de filtrare: unul pentru cuptorul de cinci tone/sarja avind o capacitate de 50.000 mc/ora aer refulat si un sistem comun pentru cele doua cuptoare de trei tone/sarja, cu functionare independenta, avind o capacitate de 35.000 mc/ora aer refulat. Captarea emisiilor se realizeaza pentru fiecare cuptor prin hote rabatabile si cu ajutorul ventilatoarelor centrifugale monoaspirante. Mai departe, aerul aspirat prin hote este vehiculat printr-un filtru cu saci, iar dupa filtrare, aerul curatat este refulat deasupra halei printr-o tubulatura de evacuare. Prin punerea in functiune a instalatiilor de desprafuire se asigura incadrarea emisiilor de pulberi provenite de la cuptoarele electrice de topire in limitele admise.
Directorul uzinei "Promex" a explicat ca, in ultimii trei ani, uzina a realizat investitii in mai multe sectoare de activitate vizind, in principal, modernizarea si retehnologizarea, precum si componenta de protectie a mediului, investitii ce au totalizat circa doua milioane euro anual. "Si pentru anul in curs sint sta