Limpezirea procesului creator, calatoria dinspre nelamurit spre poietica, spre cautarea acelei expresii proprii fiecarui artist este un drum lung si nesigur. Nu fiindca ar fi plin de primejdii - absenta meditatiei asupra implinirii estetice a operei proprii este una dintre ele -, ci pentru ca poate sa nu duca, pana la urma, spre orizontul promis.
Deocamdata, tanara pictorita Arina Gheorghita se afla pe drum. Din ceea ce expune la Galeria Apollo de la Teatrul National apare ca avand o reala inzestrare, reflectie profesionala si vointa artistica pentru a lua in piept aventura picturii. In grafica pentru copii, unde ne-am dori insa un mai bun raport spatiu-figura, in favoarea unei compozitii care sa lase lucrurile sa respire - Arina Gheorghita creeaza reflectari simpatice ale oamenilor, fiintelor si obiectelor, pliindu-se pe sensibilitatea jucausa a copilului, reusind sa fie accentuat contemporana fara vreun raport cu lumea colturoasa si agresiva a desenului animat de gen Pokemon.
Temele sale picturale sunt inegale, alaturand lucrari probabil mai vechi, cu imagini care se apropie de statutul unor valoroase studii cromatice si de lumina, in naturile statice cu fragmente de peisaj si flori - si cu imagini care, lucru destul de rar, exprima cu forta un volum, o plasticitate a cuplului.
Ne putem evoca, prin contrast, bizara reprezentare a Sarutului lui Klimt, unde barbatul apare plat, efeminat, un pretext. Pictorita reuseste o excelenta reflectare, cu mijloacele picturii, a temei cuplului, in aceasta buna alegere a duetului unui nud feminin, senzual cu corpul barbatesc, a carui plasticitate, redata cu reala tehnica, razbate prin volumetria expresiva a hainelor, a palariei-simbol. Aici barbatul este elementul misterios, aproape fascinant, "cu negre plete", care determina privitorul sa doreasca sa revada, sa reviziteze aceste tablouri.
O briza de tiner
