Ninsorile începutului de an ne-au amintit, la scară redusă, de marele viscol din 1954. Ce s-a petrecut atunci nu se poate descrie lesne, şi doar trăitorii acelui timp mai păstrează în minte troienele înalte pînă la nivelul etajului II, pietonii cu schiuri pe străzile Capitalei şi tunelurile croite prin munţii de omăt spre a permite trecerea de pe un trotuar pe altul. Eu unul nu sînt cel mai avizat spre a povesti cele întîmplate, întrucît dezlănţuirea fabuloasă a stihiilor m-a surprins într-o zonă neafectată, anume la Piatra Neamţ, de unde nu m-am putut întoarce la cursuri decît abia pe 1 martie. în orice lucru rău este şi o parte bună: vacanţa de iarnă a durat aproape două luni.
în Piaţa Rosetti exista pe atunci o gazetă de stradă, aşezată la colţul cu Bulevardul Hristo Botev. Treceam zilnic pe acolo, în drumul de la cantina Călăraşi spre locuinţa din Dionisie Lupu. Şi iată că, într-o bună zi, gazeta publică un poem, Primăvara pe strada mea, datat "15 mai 1954" şi semnat H. Trandafirescu. Textul m-a cucerit pe loc prin racordarea la actualitate, prin ingenuitate şi prospeţime. L-am transcris integral, iar a doua zi îl citeam cu delicii colegilor, în amfiteatrul Odobescu:
Au dispărut înaltele troiene
Cu-aspectul nordului polar;
Astăzi copii cu glasuri cristaline
Se joacă şi la coardă sar.
Pe strada mea a înflorit liliacul
Şi mamele îşi plimbă-n cărucior
Pruncii ce s-au născut în veacul
De dezrobire a popoarelor.
Tinerii, băieţi şi fete,
în grupuri sau doi cîte doi,
Mergînd pe jos, pe biciclete,
Vorbesc în limba vieţii noi.
Cu voie bună spre cantină
Se-ndreaptă cei care muncesc.
La toţi le vezi fruntea senină
Şi-un zîmbet cald şi tineresc.
De multe ori o melodie
Răzbate parcă prin perete;
E
