`Am regasit Iasiul, dupa mai bine de douazeci de ani, cam in acelasi fel in care il stiam de pe vremuri. Un oarece aer patriarhal, linistitor, cu aceleasi puncte culturale de reper si cu sumedenia de prieteni, desigur, acum ceva mai responsabilizati, mai asezati, adica mai batrani. Este acelasi si nu prea: pare mai inghesuit, mai sufocat, mai trepidant decat il stiam, mai eteroclit si cu ieseni care nu stiu nimic despre Iasi. De exemplu, primul taximetrist nu stia unde-i Universitatea. Al doilea - unde e Bolta Rece. Probabil ca al treilea nu ar fi stiut sa ma duca la Copou.
La intrarea in Universitate, doi tineri trebaluiau in jurul unor aparate de ultima moda. Probabil Xerox, probabil altceva. I-am intrebat de galeria de arta. M-au trimis pe undeva pe la etaj. Nu era acolo. Noroc cu un batran portar, care a dres spiritul molcom al ieseanului, plin de bunavointa dar si de stiinta. De ce urmez, in scris, caile intortocheate ale realului pana la expozitia lui Felix Lupu? Pentru ca, asa cum spune el, cele mai importante semne pe care le primim sunt de la oameni. Dar si pentru a-l contrazice in afirmatia sa din dialogul cu Iolanda Malamen: "Spun cu oarecare tristete ca lumea pe care o vad in jurul meu imi este straina. Pe de alta parte, trebuie sa-mi spun de unul singur ca traiesc in cea mai buna lume posibila. (...) Eu nu cred ca lumea de astazi e neaparat mai rea decat cea in care a fost nevoit sa traiasca, de exemplu, un Velazquez, care imediat dupa moarte a fost declarat hot si ale carui bunuri au fost confiscate chiar sub semnatura celui ce-i fusese prieten: Filip al IV-lea".
Asadar, Felix Lupu este un artist cu "program". Si-a construit un proiect, cu ani buni in urma, si pas cu pas si-l duce la indeplinire. A facut o volta peste avangarda si si-a ancorat radacinile in Secolul de Aur spaniol. Este libertatea artistului sa se orienteze spre ori